Artroza și sinovita articulației


Tratamentul chirurgical Boala artrozică reprezintă un grup de afecțiuni care are ca principală caracteristică dezechilibrarea proceselor de degradare și sinteză la nivelul cartilajului articular și osului subcondral determinând distrugerea cartilajului articular și modificări ale osului subcondral caracteristice bolii artrozice.

Artroza este considerată o boală neinflamatorie a articulațiilor mobile fiind caracterizată prin durere, deformare și mărire de volum a articulației cu limitarea mobilității articulare.

SFATUL SPECIALISTULUI

Din punct de vedere patologic apare artroza și sinovita articulației biochimică și structurală a cartilajului articular cu leziuni distructiv-erozive ale cartilajului și scleroza osului subcondral cu apariția de chisturi osoase și osteofite.

Artroza este cel mai frecvent o afecțiune monoarticulară, fiind foarte rar poliarticulară, având o etiologie necunoscută.

terapie cu nămol pentru dureri articulare dureri ascuțite ale articulației genunchiului

Apare târziu în cursul vieții și afectează în principal mâinile și articulațiile mari ale membrelor inferioare. Epidemiologie Este cea mai frecventă suferință articulară a cărei incidență crește cu vârsta.

Bărbații și femeile sunt egal afectați sub vârsta de 55 de ani, dar peste vârsta de 55 de ani sunt mai frecvent afectate femeile, raportul bolii artrozice femei versus bărbați fiind de 2 la 1.

  1. Terapia cu valuri de șoc pentru durerile articulare
  2. De la inflamația genunchiului
  3. Artroza: simptome, diagnostic şi tratament
  4. Tratament medicamentos pentru gonartroza Tratamentul medicamentos trebuie urmat pe o perioada lunga de timp pentru a actiona asupra bolii, dar atentie la efectele secundare.
  5. Leac pentru reumatismul articulațiilor picioarelor
  6. Artroza tratamentului genunchiului și șoldului
  7. Tratați medicația cu artroză

Artozele interfalangiene sunt mai frecvente la femei însă peste 65 de ani coxartroza este mai frecventă la bărbați. Structura cartilajului articular normal Cartilajul articular are două funcții principale și anume: transmiterea încărcăturii mecanice de la un artroza și sinovita articulației la celălalt și amortizarea forțelor și constituie o suprafață netedă de lubrifiere care permite ca oasele să alunece în interiorul articulației și să nu existe forțe de frecare în realizarea mișcării.

Cartilajul este supus în mod normal unui proces lent și continuu de remodelare internă care este rezultatul activității condrocitelor celulele țesutului cartilaginos și al celulelor sinoviale. Condrocitele normale au o activitate artroza și sinovita articulației foarte intensă și sintetizează colagen, proteoglicani și artroza și sinovita articulației de artroza și sinovita articulației ale cartilajului articular.

Rezistența cartilajului la întindere este dată de organizarea fibrelor de colagen într-o rețea densă, întinsă de-a lungul țesutului.

Gonartroza: cum se manifesta si cum o tratam

Moleculele precursoare ale colagenului sau protocolagenul sunt sintetizate și secretate de condrocite, însă sinteza țesutului fibros are loc extracelular. Proteoglicanii interacționează cu fibrele de colagen determinând rezistența cartilajului la forțele de forfecare și compresiune. Fibrele de colagen nu au o distribuție întâmplătoare, astfel că în zonele superficiale ale cartilajului sunt dispuse în fascicule groase paralele cu suprafața acestuia servind ca membrană limitantă și la distribuirea forțelor de compresie, în zonele mijlocii ale cartilajului sunt distribuite mai neregulat dar predomină fasciculele oblice implicate în rezistența la tensiune iar fibrele din zona centrală sunt dispuse perpendicular pe suprafața cartilajului și servesc la delimitarea zonelor de cartilaj calcificat de cel necalcificat și la delimitarea de osul subcondral.

Poziția fibrelor de colagen este menținută de artroza și sinovita articulației proteoglicani dar acestea sunt conectate și la alte componente ale matricei cartilaginoase și anume fibronectina, condronectina, ancorita și la celulele cartilajului.

Categories Tags Artroza este o boala cronica degenerativa a articulatiilor, bazata pe: degenerare a cartilajului articular, cu o modificare ulterioara a suprafetelor articulare osoase, dezvoltarea de osteofite marginale, deformare a articulatiei, precum si dezvoltarea de sinovita moderata.

Sarcinile electrice negative fixe ale glicozaminoglicanilor atrag un număr mare de cationi ceea ce produce o osmolaritate crescută care este responsabilă de retenția apei în cartilaj.

Condroitin sulfatul este glicozaminoglicanul predominant în constituția cartilajului și are doi izomeri: condroitin 4 sulfat și condroitin 6 sulfat. Primul predomină la copii și adolescenți iar al doilea predomină la adult.

Incompresibilitatea relativă a moleculelor de proteoglicani determină rezistența la compresiune și elasticitatea țesutului cartilaginos. Există două clase majore de proteoglicani în alcătuirea cartilajului articular: agrecani care sunt proteoglicani agregați cu acidul hialuronic și proteoglicanii mici.

Contribuie astfel la organizarea și stabilizarea legăturii dintre proteoglicani și rețeaua de colagen, hidratarea agrecanilor conferind rezistență și elasticitate cartilajului și facilitează funcția lui de purtător de greutate.

Inflamatia joaca un rol nebanuit in artroza genunchiului

Integritatea moleculelor de acid hialuronic este responsabilă pentru integritatea agregatelor de proteoglicani. Acidul hialuronic este un polizaharid liniar compus din unități dizaharidice de acid gicuronic și N-acetil glicozamină fiind sintetizat de către condrocite și sinoviocite.

Acidul hialuronic este prezent la nivelul articulației atât în matricea cartilaginoasă cât și în lichidul sinovial. Lubrefierea este asigurată de acid hialuronic cu greutate mare.

Leziunile degenerative ale articulației coxofemurale - Coxartroza

Funcționează și ca proteină de legătură care stabilizează macromoleculele de proteoglicani. Prezența de acid sângerarea gingiilor dureri la nivelul articulațiilor cu greutate moleculară mare și în concentrație mare duce la creșterea vâscoelasticității lichidului sinovial având funcția de lubrefiere optimă artroza și sinovita articulației forfecări mici și absorbție a șocului la forțe mari de forfecare.

artroza și sinovita articulației

Articulațiile care transmit greutatea sunt supuse repetat la sarcini locale crescute datorită numeroaselor forțe de compresie, forfecare și tracțiune care se crează în timpul mișcării. Deși mușchii și osul subcondral au un rol major în distribuirea energiei exercitate asupra purtătorului de greutate, cartilajul suportă forțe mecanice foarte mari pe care le repartizează datorită proprietăților sale speciale artroza și sinovita articulației compresibilitate, elasticitate și autolubrefiere.

artroza și sinovita articulației

Dacă acest efect protector al cartilajului nu ar exista, osul ar fi distrus rapid de forțele mari de forfecare care se crează în articulație. Permeabilitatea hidrică a cartilajului este scăzută datorită concentrației crescute de proteoglicani.

artrita faciala cum sa tratezi

Această permeabilitate hidrică scăzută limitează cantitatea de apă pierdută în timpul compresiei prin urmare, atunci când se aplică o sarcină, cartilajul se va deforma lent și reversibil pe măsură ce apa înconjoară ca o peliculă suprafața articulară. Când sarcina este îndepărtată, stratul de fluid exsudat pe suprafața cartilajului este absorbit de proteoglicani.

Artroza: simptome, diagnostic şi tratament

Densitatea mare de sarcini negative artroza și sinovita articulației proprietatea care le permite proteoglicanilor să absoarbă cantități mari de apă și să se umfle. Însă proprietatea proteoglicanilor de a reține apa este limitată de rețeaua de colagen care tensionează moleculele hidratate prin urmare, cartilajul normal nu se umflă apreciabil decât atunci când este introdus într-o soluție hipotonă.

Proteoglicanii hidratați sunt comprimați în ochiurile rețelei de colagen și se crează presiuni mari în țesut. Când asupra cartilajului se exercită o forță de compresie, gelul de proteoglicani tinde să se îndepărteze de regiunea pe care se aplică forța, deși permeabilitatea hidrică scăzută și presiunea interstițială crescută împiedică pierderea apei.